1 Mai Muncitoresc!

Medusa

1 Mai Muncitoresc!

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 09:16

Iata ca m-a inspirat Chantonella cu povestea emigrarii ei...Chanto, ce-ai spune daca ti-as marturisi ca am avut si eu "noroc" de o pramatie ca a ta? Insa dupa ce am ajuns aici, si eu, de asemeni, i-am dat papucii la timp.
Imi amintesc ca am scris si eu putin la Cafeneaua 1, dar cred ca s-a pierdut, asa ca reiau.
Prin anii '60, dupa cum stiti, tineretul american traia viata asa cum stia mai bine: make love, not war! Conform acestui motto, tatal meu, John L. calatorea prin Europa ca un vagabond :D , cu trenul sau masina, facindu-si prieteni mai ales in Europa de Est. Tatal meu a fost un personaj ciudat. Am avut ocazia sa-l cunosc si sa stam impreuna vreme de citiva ani, dar regret si acum ca n-am avut timp sa vorbim "din suflet". Glumeam, rideam, credeam ca vorbeam deschis, dar acum imi dau seama ca nu l-am privit niciodata in ochi sa-l intreb: regreti ceva?
A intilnit-o pe mama in '67, eu m-am nascut in '68. Era singurul american in Ploiesti la vremea aceea si iesea in "relief" prin romana stricata pe care o vorbea, cu care ii amuza pe toti. Cunostea vreo 6 limbi straine, printre care si coreeana (tatal lui vitreg fusese "serviceman", deci au calatorit mult cu armata...ultimul assignment fusese in Germania, deci punctul lui de plecare spre Europa de Vest si Est).
In copilarie si in adolescenta auzisem multe povesti despre el, despre nebunia lui, trasnaile pe care le facea. In general le-am auzit de la mama sau rudele noastre, iar fostele ei colege de liceu si serviciu le-au verificat peste timp. Stiu ca, fiind in vacanta parca in jurul sarbatorii de 23 August si hotelul in care stateau aveau steagurile agatate pe dinafara cladirii. Ca sa demonstreze cit de mult ii iubea el pe "fratii de la rasarit", tata se cotopenise pe pervazul ferestrei si adusese steagul rusilor in camera lor...ca sa-si arate aprecierea... :wink:
Mi s-a spus ca era urmarit de securitate adeseori si ca facuse un sport din cursele dintre masinile lui (adusese Opeluri, Buicks, Pontiacs care ocupau jumatate de strada in timpurile acelea) si cele ale securistilor. Le si facea cu mina inainte sa scape de "coada".
In orice caz, cind eu am implinit 3 ani, el a plecat. Gasise o poloneza de care se indragostise si desi oferise mamei ceva ajutor, ea a refuzat, din orgoliu...N-am mai auzit despre el pina cind eu am implinit 13 ani. El era in vizita in Europa (Polonia, la socrii, samd) si s-a "furisat" vreo 3-4 zile de linga nevasta lui si fratele meu vitreg, care avea vreo 5 ani atunci, sa vina sa ne vada pe noi. Insa Ploiestiul nu mai era acelasi si desi a cautat o amiaza intreaga, nu a reusit sa gaseasca fosta casa parinteasca...Deci s-a dus la Gara de Sud in Ploiesti, cu gindul sa se intoarca la Buc. Providenta a facut ca unul dintre verii mei, ospatar fiind la restaurant unde se oprise sa bea o bere inainte de tren, sa intre in vorba cu el, si desi trecusera 10 ani, a stiut imediat cu cine vorbea...
Ne-am intilnit la o matusa acasa, i-am sarit de git cind l-am vazut de a cazut scaunul pe care sedea cu noi cu tot :lol:
Imi amintesc ca a venit la noi la garsoniera in care stateam si i-am aratat fotografii cu ultimii 10 ani pierduti de el...se uita la unele, altele le strecura in buzunarul de la piept...ne faceam ca nu vedeam, mama cu mine...
Mai tirziu am aflat ca atunci cind s-a intors la hotel, la Buc., nevasta i-a gasit fotografiile si s-a enervat ca au fost si unele cu mama...deci i le-a rupt pe toate.
La plecare el a promis ca se intoarce cind voi implini 18 ani si ma va ajuta sa-mi obtin pasaportul pt. a veni in State. N-am pus prea multa "greutate" pe spusele lui atunci...dar s-a intors, asa cum a promis, desi in tot timpul in care am fost despartiti nu am primit niciodata o felicitare de ziua mea de la el. In ultima vizita insa ne lasase ceva bani...
Deci cind eram in clasa a 12-a ne-am trezit la usa cu el si cu un prieten, Jim. Venisera cu o masina (Ford Taunus) cumparata din Frankfurt, plina cu bunatati :P Eram in al 9-lea cer! Nu numai ca aveam bani, "toale" :D casetofon, ba si fumam acum cu mama de fata ("hai, mama, decit sa stii ca fumez Carpati pe furis, mai bine o tigare buna cu voi de fata" :D "), dar ma simteam pt. prima oara "in rind cu restul lumii". Daca ma intrebati atunci daca a contat ca am crescut fara tata as fi spus "nici gind"...am fost norocoasa, familia noastra s-a ajutat si se ajuta f. mult si multi din unchii mei m-au luat sub aripa lor protectoare. Dar a contat in copilarie, mi-a creat un sentiment de inferioritate pe care n-am putut niciodata sa "pun degetul". Dar ce conta, acum aveam tata! Si inca ce tata! Un traznit de american, care-mi spunea tot felul de minuni despre viata lui, despre America, despre lumea in care a calatorit atit de mult...Prietenii mei il iubeau de asemeni, eram cu totii ciorchine in bucataria noastra mica, rizind cu el pina la miezul noptii. Era unul de-al nostru...pot sa spun ca tatal meu nu a crescut niciodata...din pacate, n-a reusit sa-si invinga niciodata singurul demon din viata lui: alcoolul. Nu avea nici 50 de ani cind a murit :cry:

maxalama

Mesaj de maxalama » 30 Apr 2004, 09:22

Mi-am facut pilnii din hirtiile de pe birou. :lol:

Leo

Mesaj de Leo » 30 Apr 2004, 09:48

Ce frumos povestesti Roby. Continua, te rog.

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 09:53

Deci acum, la sfirsitul liceului, era clar ca nu mai are rost sa ma preocup cu o facultate, incepusem demersurile pt. cetatenia mea americana, vize, etc. Tata aducea tot felul de chichirite ori din Frankfurt, ori din Viena, mai spre sfirsit s-a dumirit ca Turcia e cea mai ieftina. Vindeam blugi, cafea, aur, ceasuri, mohair, you name it. Erau zile in care aveam teancuri de bani in cabinetul din bucatarie, altele cind nu aveam un sfant...noroc cu salariul mamei. Prieteni de betie...de tot felul...mama si cu mine interveneam de cite ori credeam ca-si facea prieteni indoielnici, care incercau sa profite de el. I s-a spart masina de vreo 3-4 ori si a avut 2 accidente cu masina, unul dintre ei parca la Arad...atunci sa vezi distractie, pe tren, cum sa-l aducem inapoi, unde sa stam cind il vizitam, ce facem cu masina? Se mai poate repara? Cum platim doctorii? Birocratia de pe vremea lui nea' Nicu...nu cred ca trebuie sa va amintesc, dar adauga un cetatean american in toata afacerea...
Apoi cum sa-l transportam din Arad inapoi la Ploiesti, cu doua picioare in ghips, cu cirje, dar fara "wheelchair"...cu trenul!!! Un fost prieten de-al meu l-a carat in brate peste vreo 10 sine, pina cind am ajuns la locul potrivit!!
Imi amintesc, din pacate, multe incidente de rautate din partea romanilor...ori rautate si grosolanie crasa, ori "self-interest". Tata bea mult lapte si se ducea dis-de-dimineata la coada, sa cumpere lapte, iaurt, etc. Intr-o dimineata cind m-am dus cu el la magazin, am cumparat laptele si ne indreptam spre bloc, cu sacose in mina. Din urma vine vinzatoarea, fugind rupind pamintul. Vine linga noi si incepe sa-l loveasca pe tata si sa strige ca i-a dat schimb gresit, ca tata a plecat cu prea multi bani! El era in cirje! :shock: I-a dat parca 10-20 de lei inapoi, dupa care a plecat nebuna, dar noi inca nu stiam ce s-a intimplat...a fost atit de repede! Am avut si prieteni de nadejde, dar imi amintesc clar de cite ori a trebuit sa-l "aparam" de profitori, de persoane abuzive, etc.
Cred ca tatal meu a fost un om bun, "deep down", dar a trait intr-un fel in care a dezamagit pe mult care l-au iubit si l-au ajutat. Pt. mine a ramas o enigma; acum incerc sa pun "piesele" impreuna, cu ajutorul mamei, a bunicului meu (tatal lui) si al fratelui meu, Johnny, cu care am vorbit la telefon prima oara, acum o luna. Traieste in Florida impreuna cu sotia lui si fetele lui gemene. Ca idee, cind am fost la ambasada americana in Buc. pt a depune cerere de cetatenie, tata i-a spus doamnei Capatina (v-o mai amintiti?) ca vrea sa se insoare cu domnisoara aceasta (eu). Dinsa s-a uitat cam lung si a intrebat numele, etc. Cind tata i-a spus numele lui, ea a raspuns ceva de genul: "Ah, da, dl. L, am auzit de dvs". Auzise de el... :shock:
Nimeni nu a stiut despre mine din familia lui, desi eu i-am purtat numele pina m-am casatorit. Nici mama lui, bunica mea, insa eu m-am hotarit sa-i daut telefon in preajma plecarii mele. Tata era in Turcia iar eu, dupa 2 ani de zile aveam in sfirsit pasaport, viza de iesire (din Ro) si de intrare (in US, desi cei de la ambasada s-au uitat la mine crucis cind le-am spus ca autoritatile romane cer asa ceva; adica aveam pasaport american, totusi aveam nevoie de permis de intrare!!)
Asa ca, avind bani de bilet de avion, m-am dus, fara stirea nimanui, sa-mi cumpar bilet...m-am hotarit sa nu-l mai astept pe el, mi-am zis ca cine stie in ce incurcatura mai intra :lol: , mai bine iau taurul de coarne. In prealabil o sunasem pe bunca mea in Baltimore stabilind (credeam eu) ca ea va veni la JFK Airport sa ma ia la ea...Stiam ceva engleza de la scoala, dar nu auzisem de miscommunication. Deci, totul fiind pus la punct, ma duc cu prietena mea la Bucuresti sa duc bagajele la hala de unde se incarcau pe avion. Problema: trebuiau duse cu 2 saptamini in prealabil! :shock: Crap! Ne rugam frumos de "domnul" de acolo, ca n-am stiut, ne pare rau, poate sa faca o exceptie? "Domnul" s-a lasat induplecat, motiv pt. care a rugat-o pe amica mea sa plece din camera dupa care a "binevoit" sa-mi bage o limba scirboasa si groasa pe git...deh, avea in jur de 40 de ani si s-a trezit cu o pustoaica de 20 la cheremul lui. Noroc ca n-a avut mai mult timp si loc la dispozitie...si-acum ma mir ce usor am scapat, dar as fi plecat in State cu o geanta de voiaj, daca avea alte pretentii!! :lol: Ce-am pe mine am si-n lada, ce dracu'!
Ma rog, ziua de plecare, 1 Mai 1989. La aeroport tot familionul, prietenul plinge in parcare, mai toti pling, de altfel. Mama a suferit cel mai mult, normal, iar in acesti 2 ani in care eu ma pregateam de plecare, a avut o multime de reprosuri de la familie, prieteni, pt. ca m-a lasat sa plec asa, in neant, desi trebuia sa plec impreuna cu tatal meu. Ea a avut incredere si in el, si in mine, si cred ca s-a rugat mult la D-zeu pt. mine, desi nu este neaparat credincioasa.
Revin.

maxalama

Mesaj de maxalama » 30 Apr 2004, 10:01

roby scrie:Revin.

Si noi...

Anonymous

Mesaj de Anonymous » 30 Apr 2004, 10:05

Eu zic ca asta, ca si jurnalul Chatonellei, sunt subiecte numai bune de transferat la "Memorabile". Nu te superi Roby ca-l transfer, nu?

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 10:27

Am uitat sa spun ca aveam in portofel "the grand total" de $50. Treizeci de la tata (de-abia se intorsese din Turcia, deci nu avea prea multi bani) si douazeci de la tatal prietenului meu de-atunci. Imprumutasem deja 10,000 de lei pt. biletul de avion de la vecina unei prietene de-a mamei. Socoteam ca vor fi suficienti, de vreme ce aveam cazarea asigurata de bunica, nu?
Ajung pe JFK pe la 4 dupa-amiaza, imi preiau bagajele, incep sa ma uit in jur, la multimea care astepta. Vad o pancarda, ma gindesc ce pacat ca nu i-am spus bunicii sa aduca si ea asa ceva, ca nu stiu cum arata si nici ea nu ma cunoaste. Ma rog, o gasesc eu, trebuie sa aiba vreo 60+ de ani. Ma uit, nu intru cu nimeni in vorba, ci stau pe valiza mea si fumez tigare dupa tigare. Intre timp, un tip negru, mai in virsta, cu vesta portocalie si farasul in mina se apropie de mine si ma intreaba pe cine astept. Eu ii spun, pe bunica mea...el pleaca la treaba lui. Mai trece o ora, iar se apropie de mine: N-a venit bunica? Eu zic, nu, mai astept. Si tot asa, trec vreo 4 ore...bunica nu e nicaieri, oamenii vin, se saruta cu cei dragi, pleaca impreuna. Noul meu prieten vine iar, ma intreaba daca tot astept, e ingrijorat pt. mine, daca am probleme, spune el, pot sa merga acasa la el, are el grija de mine... :roll: Ii spun ca inca o astept pe dinsa, multumesc. Totusi observ o fata care pare sa lucreze pt. aeroport, pt. ca da directii unor turisti asiatici. Ma apropii de ea si o rog sa ma ajute, ii explic situatia. O fata draguta, de vreo 30 de ani, plinuta, cu pistrui, o fata care mi-a inspirat incredere. O chema Miriam si locuia in Long Island, venise sa-si intimpine niste prieteni care se intorceau din Franta. Ma intreaba numarul bunicii, il am in carnetel si mergem impreuna sa-i dam telefon...a folosit operatorul pt. un telefon gratis spre Baltimore. Vorbeste cu bunica, apoi imi da telefonul. Eu o intreb daca nu vine sa ma ia de pe aeroport, ea imi raspunde: draga mea, eu locuiesc in Baltimore, nu e la doi pasi, de-abia conduc de-acasa pina la Supermarket...Imi pare rau dar nu te cunosc, n-am cum sa vin...Eu pling, inchid telefonul. Ma gindesc, cu $50 pot sa ajung in Baltimore sa-i povestesc mai mult, poate ma crede?
Miriam ma calmeaza si-mi spune sa merg cu ea sa-i astept pe prietenii ei, lasa ca gaseste ea o solutie, il suna pe sotul ei si-i spune despre mine, pot sa stau la ei o vreme, au copii dar imi gasesc un loc...Totul e un blurr, ma las dusa de mina de noua mea ocrotitoare. Sosesc prietenii ei, un cuplu tinar, Miriam le spune situatia mea si imi daruiesc si ei vreo $40.
Intre timp, rasfoind agenda mea cu adrese de acasa (stiti cum e, cind pleci in straintaturi, care mai de care iti dau numere de telefon, adrese, cutarica, ruda lui X sta in Philadelphia, da-i un telefon, etc.) Gasesc si adresa unui cuplu din CT, sora unui fost coleg de-al mamei (acum decedat) casatorita, cu un baiat mai mare...zic, n-am nimic de pierdut, sa-i sun in ultima instanta.
Vorbesc cu sotul ei la telefon, uite cine sint, eram prieteni buni cu fostul cumnat si sora lui, sint ploiesteni si ei, inteleg. Sosesc la aeroport, doamne'ajuta, si Miriam ma da in primire, cu urari de bine si noroc!

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 10:30

Lia Toma scrie:Eu zic ca asta, ca si jurnalul Chatonellei, sunt subiecte numai bune de transferat la "Memorabile". Nu te superi Roby ca-l transfer, nu?


Deloc, Lia, trebuia sa o incep acolo oricum. Merci.

Lautz

Mesaj de Lautz » 30 Apr 2004, 10:40

Citesc totul pe nerasuflate Roby...

Nu se intampla prea des dar de data asta sincer sunt impresionat!

Multumesc Roby.


LAU

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 10:51

Imi amintesc drumul spre casa noilor mei protectori, pe soseaua americana, ceva nemaiintilnit de mine vreodata...luminata a giorno, cu 4 benzi, stilurile de masini, pancardele uriase comerciale de pe marginea soselei, cele cu directii, exituri...Vorbeam cu dna. si domnul G. si simteam un fior in inima...eram exaltata dar ma simteam stinghera, straina. Mi-aduc aminte ca vedeam case din cind in cind, de-acum era noapte si ferestrele erau luminate..eu ma gindeam ca acolo locuiesc oameni cu familiile lor, copii, ciini, pisici, ca oamenii acestia aveau serviciuri si tot ce ma-nconjura pe mine era "normal" pt. ei...mi-era greu de crezut ca sint si voi fi vreodata ceva mai mult decit un copil stingher, un strain fara familie si fara capatii intr-o tara in care nu aveam nimic, nu stiam nimic. Pt. mai bine de un an am trait cu senzatia ca sint aici intr-o calatorie temporara si ca mai devreme sa mai tirziu ma vor trimite acasa (cine, nu stiu), ca nu apartin locului acesta. Deci planul meu era sa muncesc, sa string ceva bani de dus acasa, sa cumpar un casetofon, toale, afisuri cu George Michael :D ...lucrurile cele mai importanta intr-o minte de 20 de ani. Nu credeam ca pot face multi purici pe-aici...cred ca si-n Romania credeam la fel, din pacate.
Am ajuns insa cu bine in CT cu gazdele mele care s-au ocupat de mine, mi-au dat ceva bani. Sotul m-a dus la un birou de unde am primit marele ajutor de vre $29 "to get startet". Asta pt. ca aveam masa si cazarea asigurata de ei...Tot a fost ceva, insa eu eram pregatita sa muncesc, asa ca in prima vizita la Mall am insfacat citeva aplicatii de munca. Abia asteptam sa am un ban al meu sa-mi cumpar si eu din minunile pe care le vedeam in vitrina. Si cum iubeam animalele (tata adusese ciinele lui, Buddy, ultima oara cind a venit in Ro, un collie-husky mix) am acceptat o oferta de munca la Pet Shop la Mall. $5/ora curatind acvariile de iepuri :) ...partea mai putin glamoroasa a animalelor....
Intre timp, gazda mea masculina incepuse sa dea semne ca ma indragise. Intr-una din vizitele noastre pe undeva, fiind in masina cu el, a inceput sa-mi bata pulpa spunindu-mi ca are el grija de mine, daca sint fata de treaba si ascult... :wink: Here we go, again!! Cind a inceput sa-mi taie carnea bucatele in farfurie, s-a ingrosat treaba (eu uitasem despre aspectul asta, pe care sotia lui, cu care am ramas prietena, mi l-a amintit mai recent). E cazul sa ma mut! Cu ajutor de la ei, am pus un deposit pt. o camera in casa unor gazde din afara orasului, la o distanta mica de la Mall. Noile mele gazde construisera o aripa a casei lor, unde aveau 4 dormitoare inchiriate la doua fete si un baiat, toti tineri. Eu eram a treia fata.
*N-am incotro, fac o pauza sa-l duc pe baiat la scoala.

raluca

Mesaj de raluca » 30 Apr 2004, 11:28

Roby, merita facut un film dupa povestea ta! Hai baga tare, cu amanunte :wink:
Ce nu inteleg eu, cind ai plecat tu din Romania, nu ai vorbit inainte cu bunica ta sa te astepte? Adica ai plecat asa, prea a nimanui, raspunsul ei de la telefon a fost atit de crud... uite ca un strain te-a ajutat mai mult decit propria-ti bunica :(

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 12:32

ralu-k scrie:
Ce nu inteleg eu, cind ai plecat tu din Romania, nu ai vorbit inainte cu bunica ta sa te astepte? Adica ai plecat asa, prea a nimanui, raspunsul ei de la telefon a fost atit de crud... uite ca un strain te-a ajutat mai mult decit propria-ti bunica :(


Ba da, Ralu, am sunat-o pe bunica inainte sa plec si i-am spus ca sint Roberta, fata lui John, nepoata ei si ca vin in State pe 1 Mai, ca mi-am luat bilet, etc. Ea, biata, mi-o fi spus "mult succes", eu stiam o engleza de scoala generala si am inteles ca totul e OK, adica ma pot duce la ea. Nu cred ca mi-a spus "vin si te iau de la aeroport", mai degraba ceva general din care eu am dedus (pt. ca eram "de neoprit"de-acum) ca e de acord cu planul meu.
La vreo 6 luni dupa ce am ajuns in CT, a venit si tata, tot acolo. Am stat in acelasi oras dar la gazde diferite, am tinut legatura, m-a invatat sa conduc. Nu stiu ce mi-a spus cind am vorbit cu el despre intimplarea asta, tata a vorbit mai mult in doi peri, deci nu m-am putut baza pe el cind era vorba de ceva serios. Mai tirziu, el a ajuns in Maryland unde a stat cu ea, bunica si impreuna mi-au trimis o haina de blana (artificiala) de ziua mea. Cu bunica am vorbit la telefon adesea, pina sa moara, si mi-a spus ca n-a stiut de mine pina nu a vorbit cu tata. La fel si bunicul meu din Florida, tatal lui natural, care n-a avut habar despre mine pina dupa moartea tatalui meu, prin '94. Atunci, impreuna cu fratele meu, i-au transportat cenusa inapoi in Maryland, pt. a-l ingropa alaturi de o sora de-a lui, care a murit la 19 ani si abia atunci a discutat mai mult cu bunica mea. Ei, bunicul si bunica au fost despartiti de pe vremea cind tatal meu era bebelus. Bunicul s-a recasatorit si a avut 4 copii cu noua lui sotie. Bunica mea naturala s-a recasatorit deasemeni cu Ray B., tatal adoptiv al tatalui meu, care, soldat fiind, a calatorit prin intreaga lume. Bunicul meu nu l-a mai vazut pe tatal meu pina cind acesta s-a casatorit cu poloneza si a adus-o in State, iar bunica...la fel. Tata si-a trait viata ca un fluture :lol: din floare-n floare si a tinut minim de contact cu parintii. Singura care, pretindea el, stia despre mine era o bunica de-a lui din partea mamei, care la rindul ei era de asemeni un caracter...extravagant: 60+ de ani, parul vopsit rosu, fuste mini-jup si barbati multi si alesi pe sprinceana; ea astepta sa ne cunoasca, se pare, dar in loc de o femeie si o fetita, el s-a intors cu alta femeie, o fetita si un baiat (copiii ei din prima casatorie) si inca unul in burtica (Johnny).
Ea, bunica mea a regretat mult ceeace s-a intimplat atunci si mi-a cerut iertare, spunind ca a fost pur si simplu "luata din galeata" cu telefonul meu..de vreme ce eu eram singura care sustineam ca sint nepoata ei, se gindea ca sint vreo "con-artist"...iti dai seama, femeie singura de 60 de ani sa primeasca un asa telefon din senin...

pantazi

Mesaj de pantazi » 30 Apr 2004, 12:36

poveste de poveste roby

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 12:55

Cred ca am inceput sa scriu pt. ca ma gindeam la parintii mei...topicul cu ajutat parintii. Felul cum iti percepi parintii, cred eu, are o importanta imensa in impresia despre sine, ce fel de om esti: bun, egoist, "bitter". Spuneam ca tatal meu a fost un om bun si se stie "despre morti, numai de bine", dar eu abia acum reusesc sa "let go" unor sentimente care au zacut in umbra pt. mine ani de-a rindul. Am refuzat sa discut despre rusinea pe care am simtit-o cind, dupa ani de zile mi-am revazut tatal, in toata "gloria" lui de american. Povestile pe care le-am auzit despre el erau iesite din cotidian pe vremea lui Ceasca, stiam ca fusese in multe tari din Europa de est si vest, stiam ca vorbea franceza, spaniola, germana, romana, poloneza si inca vreo citeva, stiam (de la el) ca fusese in inchisoare in Suedia si aflu acum ca i-a spus sotiei lui ca o vreme a fost in inchisoare in Romania. Sa afle mama!!! :?
Cred ca mama mea a avut o viata plina de surprize, placute si neplacute, au fost si atunci perioade cind avea o groaza de bani, alte zile in care cerea refugiu la ambasada din cauza unei femei geloase 8) Si femei erau multe, chiar si-atunci. Dar asta nu a durat mult. Desi el nu ne-a abandonat imediat, la sfirsit a plecat...nici nu pot sa-mi imaginez cit a fost de greu pt. mama sa ma creasca singura sa faca fata criticii, birfei, stigma de femeie necasatorita...Ar fi trebuit sa-mi creez o imagine mai clara despre el in urma tuturor aventurilor despre care am auzit cind cresteam, totusi dupa ce am fost in preajma-i vreme de citiva ani, am simtit un fel de arsura inima stiind ca nu era genul de om asa-zis serios. Avea o viata eratica, prea putine "commitments" si nu ducea grija zilei de miine, desi serviciu stabil nu avea. Cind ii spuneam de bani pusi deoparte, el ardea o suta de lei in scrumiera, sa-mi demonstreze ca banii nu inseamna nimic. Pt. mine, o viata cu scop insemna o familie care munceste impreuna, isi fac o casa, merg in vacante, au o oarece stabilitate...toate acestea ii erau straine lui. Intra intr-o situatie spinoasa fara cea mai mica grija despre cum va iesi din ea...reusea insa intotdeauna sa iasa pe contul si costul altora. Uneori prieteni, alteori familia lui. Era un salesman de invidiat si o stia: obisnuia sa spuna ca ar putea vinde zapada eschimosilor si cei care l-au cunoscut au adeverit!
Deci la virsta asta cred ca am reusit (sau poate nu) sa-l "las" asa cum a fost el: plin de imperfectiuni, "idiosyncracies", complexitati si sa-mi amintesc partile bune si mai ales partile rele, fara a ma simti "furata" de un tata pe care am crezut ca l-am meritat...vreme de atitia ani.
In felul lui cred ca m-a iubit. Ca explicatie pt. lipsa totala de contact cu mine in toti anii in care a lipsit, imi spusese ca se gindea la mine de cite ori asculta "You were always on my mind", cu Willie Nelson. Fire practica si sceptica, nu l-am crezut pina acum...tatal meu, smecher si cu capul in nori :cry:
Am uitat sa spun, pe perete, in camera lui, la loc de cinste, era un colaj facut cu articole si poze taiate din ziare cu evenimentele din jurul caderii zidului din Berlin, reformele din tarile de est odata cu caderea comunismului, fotografii si articole despre Romania, poza cu nea Nicu executat...toate tarile prin care el trecuse si avusese probleme in tinerete. Sotul meu spune si-acum ca trebuie ca Grandpa John a fost CIA, altfel cum a trecut el granita din tara-n tara in anii '60 si ceva?
Ultima oară modificat 30 Apr 2004, 13:03 de către Medusa, modificat 1 dată în total.

raluca

Mesaj de raluca » 30 Apr 2004, 13:02

Roby, ai avut un tata cool! Foarte diferit de ceilalti, dar asta ti-a fost de folos, prin ce ai trecut si copilaria ta putin frustrata de lipsa unui tata "normal" te-au intarit si te-au lansat cu mai mare usurinta in viata. Eu te admir, nu-i purta pica, nici resentimente.... fiecare om iubeste in felul lui, el a fost cineva special pt. tine si va ramine acolo, intr-un coltisor din inima ta.

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 13:32

Asa e, Ralu. Multumesc tuturor pt. incurajari si revin mai tirziu.

verroz

Mesaj de verroz » 30 Apr 2004, 13:38

Draga mea Roberta,

Am crezut multa vreme ca Roberta este defapt un nickname caci nu prea intelegeam cum te poate chema pe tine fetita din Ploiesti Roberta, desi povestisesi ca tatal tau era american, acum inteleg mai bine. Incerc sa te vad din nou cu ochii mintii, cu poza ta cu capsorul brunet si ochii atit de vii, autenticitatea formidabila a vorbelor tale de totdeauna, hotarirea-determination care insoteste ceea ce ai aspus intotdeauna, ca un om care sta cu tot sufletul si constiinta in spatele vorbelor sale, picioarele pe pamint, rareori am avut impresia ca s-au ridicat pentru citeva clipe ca sa-si permita fetita de 35 sa pluteasca putin deasupra lucrurilor de zi cu zi.
Pari sa fii antipodul total al celuia care ti-a fost tata.
E deosebit de impresionanta povestea ta , amestecul de intimplare si realitate ca un fel de destin ciudat care te-a adus pe lume si care cu bunele si relele lui te-a insotit si sprijinit cumva in tot lungul experientelor tale. E remarcabil sa urmaresti in povestea ta ce fire extraordinara ti-a fost dat sa ai, ca sa stii sa supravietuiesti fare complexe, tristete, amaraciune, dezamagire sau pesimism, cred ca ai stiut sa iei lucrurile asa cum au fost, sa te bucuri sincer de ce a fost bun si sa nu te lasi impiedicata de neplacerile si mai ales de lipsa de siguranta prin care ai inotat citva timp pe continentul american.
Si felul in care vorbesti arata o alta fata a personalitatii tale atit de pozitiva in ceea ce face si in felul in care a stiut sa infrunte de-a lungul timpului viata de zi de zi.

Ma bucur ca de un timp, acolo in tara aceea al carei suflu tatal tau a incercat sa-l raspindeasca dincolo de cortina de fier, viata ta si-a gasit implinirea pe care ti-o doreai pe drumul acela facut catre CT, in prima seara cind sosisesi in marea America, o familie, copii, o casa, o situatie stabila, caldura si dragoste. A fost un drum lung si poate intortochiat dar cred ca exista deja atitea motive sa fii multumita si mindra de tot ce ai realizat.
Si asa sa fie si de acum inainte prin copiii si familia ta draga...

Multumesc pentru increderea de a ne dezvalui lucruri atit de personale si atit de ciudate intr-un fel care ti-au marcat viata. Parca cunosc mai bine si mai indeaproape inca un prieten drag cu care taclalele astea m-au ajutat sa ma imprietenesc.
Imi pare rau ca nu vei fii la Bucuresti la vara si sper sincer sa ne intilnim cu o alta ocazie

:love: Veronica

maxalama

Mesaj de maxalama » 30 Apr 2004, 14:46

Roby, lasa curatenia sau giugiucareala si treci la povetit. Misto taica-tu !!!, asa ca individ, nu ca presupus CIA-ist.

angel radios

Mesaj de angel radios » 30 Apr 2004, 15:06

Roby, cred ca nu gresesc daca spun ca intrezaresc in tine samburele de spirit liber,crazy al tatalui tau !
Ce viata ! Ce poveste ...adevarata !Cum sa nu-mi fie drag de voi ! :oops:

robert

Mesaj de robert » 30 Apr 2004, 15:11

Extraordinara poveste! (de fapt caracterul intruchipat de tatal doamnei Roberta este fascinant, iar ea a povestit cu asa zest).
Foarte siropoasa si plina de verva.
Thumb Up.

pantazi

Mesaj de pantazi » 30 Apr 2004, 15:30

asa e Doamna Roberta :roll: mai povesteste

:roll:

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 16:55

verroz scrie:
E remarcabil sa urmaresti in povestea ta ce fire extraordinara ti-a fost dat sa ai, ca sa stii sa supravietuiesti fare complexe, tristete, amaraciune, dezamagire sau pesimism, cred ca ai stiut sa iei lucrurile asa cum au fost, sa te bucuri sincer de ce a fost bun si sa nu te lasi impiedicata de neplacerile si mai ales de lipsa de siguranta prin care ai inotat citva timp pe continentul american.


Multam, vero, dar nu am fost ferita de cele enumerate de tine mai sus, dimpotriva. Iar norocul pe care l-am avut atunci si de atunci nu-l atribui neaparat caracterului meu...as vrea eu. Unii ar crede in circumstante, altii in providenta. Am trait si traiesc cu impresia ca cineva m-a protejat in toti anii acestia, pt. daca ar fi fost dupa alegerile mele mai nesabuite in viata...n-as fi ajuns unde sint acum. Fara lipsa de modestie, ceeace am avut de partea mea in peripetia mea ciudata a fost...ignoranta si lipsa de temeri a tineretii. Unii oameni platesc pt. greselile tineretii o viata intreaga, pe mine m-a ferit destinul, chit ca nu eram si nu sint cu nimic mai speciala decit altii. Nu am fost neaparat salbatica, nu mi-am facut de cap asa cum un "copil" de 20 de ani si-ar fi putut face, dar in naivitatea mea am facut greseli care m-ar fi putut costa enorm. Deci cred ca am fost "echipata" cu un amestec favorabil de egoism, incredere, simt practic, sinceritate si alte mecanisme de auto-aparare psihologica; dar cind ma gindesc la fiica mea in unele din ipostazele in care am fost pusa, ma ia cu fiori :cry:
Deci aveti dreptate; desi am avut retineri in privinta tatalui meu, ii datorez faptul ca exist, ca si-a tinut o promisiune pivotala pt. viitorul meu, si pt. ca mi-a transmis, probabil, prin gene, calitati si defecte care ma fac ceeace sint azi. Daca ar trai, as avea o intelegere diferita fata de el, dar atunci...eh, copiii judeca, nu-i asa? :cry:

Medusa

Mesaj de Medusa » 30 Apr 2004, 16:59

Livia, ma faci sa pling. Si voi, nu ma mai "domniti" atit. :wink:

Avatar utilizator
Emil
badaranu duplicitar
Mesaje: 23245
Membru din: 12 Noi 2007, 07:03

Mesaj de Emil » 30 Apr 2004, 19:50

Roby misto povestirea, stii ca noi doi ne asemanam in unele privinte? Din fericire tu ti-ai cunoscut tatal dar eu nu l-am cunoscut pe-al meu. A fost ucis de gherila in Congo unde lucra ca inginer la caile ferate sub acord ONU in 1960 cu o saptamina inainte de a ma naste eu. Si eu sint pe jumatate suedez tata GĂśran Nilsson a lucrat in Romania la firma Asea care a facut locomotive la Craiova. Mama lucra la ministerul transporturilor si acolo s-au cunoscut si au avut o relatie de citeva luni. securitatii nu le-a convenit treaba asta si l-au reclamat la firma, a fost nevoit sa plece din tara dupa ce in prealabil au vrut s-o racoleze pe mama sa afle secrete de la el (ce dreaq secrete or fi vrut si idiotii aia sa afle habar n-am) Asa ca eu n-am fost recunoscut oficial ca fiul lui. pe certificatul meu de nastere la numele tatalui sta tatal necunoscut. Este o chestie idioata am sa va povestesc eu mai multe odata cind voi fi in vina.

Liliana

Mesaj de Liliana » 01 Mai 2004, 08:03

Mai spune, Roby, ca le spui frumos....
Am savurat fiecare cuvintel.

Citind cele scrise de tine mi-am adus aminte de multe.... La unele chiar ma gindeam nu demult - vama Chitila de care a venit vorba pe aici... cu desfacutul si puricatul bagajelor... cu "sigiliul" din cearceaf alb peste bagaje.... :x ; pe altele aproape ca le uitasem complet - madam Capatina... si mai ales
...viza de iesire (din Ro) si de intrare (in US, desi cei de la ambasada s-au uitat la mine crucis cind le-am spus ca autoritatile romane cer asa ceva; adica aveam pasaport american, totusi aveam nevoie de permis de intrare!!)

Exact. Autoritatile romane cereau asa ceva. Considerau ca fiind si cetatean roman trebuie sa iesi din tara cu pasaport romanesc, cu viza, cu tot tacimul. Odata iestit putea fi aruncat la gunoi si folosit doar cel american.... Situatia la noi a fost complicata de faptul ca era vorba de "vizita" in USA si autoritatile romane nu stiau de existenta pasaportului american... hehe... cite emotii.. poate am sa scriu si eu odata daca ma loveste inspiratia.

chatonella

Mesaj de chatonella » 01 Mai 2004, 10:36

acum am dat si eu de povestea ta, Roby si imi pare bine ca te-am inspirat la ..condei :)
Nu am avut timp sa citesc mai mult de prima pagina, dar am sa revin.
Pupici.

Guest

Mesaj de Guest » 03 Mai 2004, 08:32

...
Ultima oară modificat 24 Iun 2007, 12:32 de către Guest, modificat 1 dată în total.

Medusa

Mesaj de Medusa » 03 Mai 2004, 19:52

Multumesc, Rodica si intr-adevar, deoarece am copii acum a devenit mai important pt. mine sa-mi re-stabilesc relatia cu parintii (in cazul tatalui, cu amintiri). A trecut mult timp de cind am plecat din tara si stiu ca in mod constient am blocat multe amintiri si sentimente in primii ani aici. Probabil ca am avut nevoie de asa ceva, dar acum anii care au trecut imi par inerti si-mi mai pare ca am fost intr-o "hibernare sentimentala". Aici pot divulga unele aspecte din viata mea, dar am cite un jurnal adevarat pt. fiecare copil (am doi) in care scriu, din cind in cind despre simtamintele mele fata de ei, despre schimbarile prin care trecem, etc.
Veronica a punctat pe undeva ca imi cautam un camin al meu, fericire, caldura, dragoste. Culmea a fost ca la inceput n-am crezut ca voi avea sanse..eram practic un nimeni. Am avut noroc sa fiu inconjurata de oameni de treaba care m-au adoptat aproape, in familiile lor. Prietenii si prietenele mele cele mai bune nu sint de virsta mea, ci a mamei. Inca tin legatura cu ei si ma incearca aceeasi nostalgie fata de ei precum si cea fata de Romania. De aceea eu insist ca nu am fost o fiinta speciala, ci am avut noroc si am fost inconjurata de oameni care m-au protejat, ultimul si cel mai important dintre ei fiind sotul meu.
Ultima oară modificat 03 Mai 2004, 19:55 de către Medusa, modificat 1 dată în total.

Medusa

Mesaj de Medusa » 03 Mai 2004, 19:54

Emil scrie:Roby misto povestirea, stii ca noi doi ne asemanam in unele privinte? Din fericire tu ti-ai cunoscut tatal dar eu nu l-am cunoscut pe-al meu. A fost ucis de gherila in Congo unde lucra ca inginer la caile ferate sub acord ONU in 1960 cu o saptamina inainte de a ma naste eu. Si eu sint pe jumatate suedez tata GĂśran Nilsson a lucrat in Romania la firma Asea care a facut locomotive la Craiova. Mama lucra la ministerul transporturilor si acolo s-au cunoscut si au avut o relatie de citeva luni. securitatii nu le-a convenit treaba asta si l-au reclamat la firma, a fost nevoit sa plece din tara dupa ce in prealabil au vrut s-o racoleze pe mama sa afle secrete de la el (ce dreaq secrete or fi vrut si idiotii aia sa afle habar n-am) Asa ca eu n-am fost recunoscut oficial ca fiul lui. pe certificatul meu de nastere la numele tatalui sta tatal necunoscut. Este o chestie idioata am sa va povestesc eu mai multe odata cind voi fi in vina.


Da, Emile, iti citisem povestea mai demult si mi s-a parut f. interesanta; in plus tu ai fost sportiv si ai calatorit mult in strainatate, asa ca iesi din jurnalul meu :lol: si apuca-te de scris al tau. Eu astept!

Vizitator

Mesaj de Vizitator » 04 Mai 2004, 03:47

Misto poveste, Roby! Mai zi-ne!

Felix

Mesaj de Felix » 04 Mai 2004, 04:35

din ce sint construiti unii...la 20 de ani eram un copil fata de tine.

Anonymous

Mesaj de Anonymous » 04 Mai 2004, 04:41

compi scrie:din ce sint construiti unii...la 20 de ani eram un copil fata de tine.


Mie mi se pare ca si acum mai sunt :oops: .

Leo

Mesaj de Leo » 04 Mai 2004, 05:31

Lia Toma scrie:
compi scrie:din ce sint construiti unii...la 20 de ani eram un copil fata de tine.


Mie mi se pare ca si acum mai sunt :oops: .


Cine mi-a ascuns ursuletul de plus si unde sunt creioanele coloraaaate? :cry:

Guest

Mesaj de Guest » 04 Mai 2004, 07:16

...
Ultima oară modificat 24 Iun 2007, 12:41 de către Guest, modificat 1 dată în total.

Medusa

Mesaj de Medusa » 04 Mai 2004, 08:12

Uite ca mi-am amintit ceva haios. Dupa ce am cazut de acord ca era timpul sa ma mut in alta parte, Domnul G mi-a gasit o camera cu chirie intr-o casa in afara orasului, deci am stabilit sa ne intilnim la dinsii acasa pt. amanunte, etc. Gazdele mele noi se numeau Bill si Leslie si stateau intr-o casa pe un virf de deal. Urcam cu masina o vreme, drumul era frumos, case pe de-o parte si alta, etc., inspre sfirsit, insa, intram intr-o padurice si continuam pe un "dirt road" cam 10 minute. Erau 2 case doar, a gazdelor mele si, inainte de ea, a fratelui lui Bill. Frumos urcusul, dar dificil pt. masini, ca sa nu mai pomenesc de serile cind lucram la Mall si veneam acasa pe jos, noaptea, brrrr!
Deci facem noi cunostinta cu Bill si Leslie si ciinele lor mare si negru, pe nume Jack. Nici o problema, imi plac ciinii, chiar si cind ma insfaca de mina...Intreaba dl. G: "ce fel de ciine este?", la care Leslie raspunde: "este pitbull". Tata imi povestise despre pitbulli ca daca isi inclesteaza coltii in jurul miinii sau piciorului tau, nu-ti mai dau drumul...poate cu "jaws of life" :D ...retinusem aspectul asta, din nefericire si incepusem sa-mi iau la revedere de la mina mea care m-a servit cu abnegatie atitia ani. Jack ma tragea, nu prea tare, fara zgirieturi, nimic, dar suficient de ...determinat, if you know what I mean :o sa-l urmez la...borcanul de biscuiti. Vroia un biscuite! Si-nca unul, si-nca unul...pina i-a spus Leslie "enough"...
Jack a devenit un prieten f. de nadejde iar Leslie mi-a spus ca pitbullii, ca si orice alti ciini, devin asa cum ii modeleaza stapinii lor ; in cazul lui Jack, era prietenos cu oricine cunostea, insa nu bag mina in foc ca n-ar fi rupt o caprioara sau vreun animal salbatic in bucati. De fapt, obisnuit cum era cu mine si ceilalti "roomates" (doua fete si un baiat), noaptea impingea usile cu botul si intra la noi in camere. Dormea ba in patul meu, ba al lui Andy...migra de la pat la pat :lol: Intr-o noapte m-am trezit din somn pt. ca imi zgiltia patul...eu stiam ca aici nu erau cutremure...ce naiba?
Jack se uita pe fereastra din patul meu si tremura tot pt. ca afara, la vreo citiva metri statea sau pastea o caprioara in lumina lunii. Nici nu am vrut sa ma gindesc ce i-ar fi facut el caprioarei... :!:
Alta data ne-am trezit dimineata in putina galagie; o fata mai noua, asiatica, se sculase si uitindu-se pe perna, vazuse o puzderie de peri mici, negri...si-a inchipuit ca i-au cazut genele :lol: ...ca sa nu mai spun ce soc pe ea cind s-a sculat cu fata inspre partea mai putin decenta a burtii lui Jack! Am ris ca nebunii o dimineata intreaga si bineinteles ca Bill n-a lasat-o sa uite incidentul. Am ramas prieteni f. apropiat cu Bill si Leslie. Au fost f. atenti cu mine, m-au (a)dus adeseori la si de la servici, mai ales cind ieseam serile. Le-am cunoscut prietenii, am fost la restaurant cu ei, m-au sfatuit ca pe copii lor. Au doi baieti, acum casatoriti, cu copii amindoi...poate pt. ca n-au avut fete au avut atita grija de mine.

verroz

Mesaj de verroz » 04 Mai 2004, 10:51

roby scrie: Veronica a punctat pe undeva ca imi cautam un camin al meu, fericire, caldura, dragoste. Culmea a fost ca la inceput n-am crezut ca voi avea sanse..eram practic un nimeni.

Nu pot sa cred ca atunci cind lucrai serile la mall si urcai dealul catre casa lui Bill si Leslie credeai ca esti un nimeni. Am convingerea ca acest gind ti-a venit mult mai tirziu cind ai sesizat mai bine sistemul de valori si de coduri actual pentru noua lume in care te aflai. Snt destul de convinsa ca asa cum ai dorit sa ajungi in America ai avut totusi un scop si ca nu ai facut-o doar ca sa te afli in treaba.
"Roby"]
Am avut noroc sa fiu inconjurata de oameni de treaba care m-au adoptat aproape, in familiile lor. Prietenii si prietenele mele cele mai bune nu sint de virsta mea, ci a mamei. Inca tin legatura cu ei si ma incearca aceeasi nostalgie fata de ei precum si cea fata de Romania.

Cele pe care le mentionezi mai sus arata cit de ACEEASI sint oamenii, indiferent de origine, culoare, etnie sau religie. In orice loc in lumea asta poti da de omenie si cumsecadenie in aceeasi masura cum poti da de escroci si profitori.
[/quote]
Roby scrie: De aceea eu insist ca nu am fost o fiinta speciala, ci am avut noroc si am fost inconjurata de oameni care m-au protejat, ultimul si cel mai important dintre ei fiind sotul meu.

Fiecare este in felul lui o fiinta speciala, cu atit mai mult cu cit razbate, are idei, aplica cele invatate si in ultima instanta ajunge la un liman. Asta este un fel special de a fi, ca atunci cind ai descins in mijlocul lui nowhere cu cei 50$ in buzunar, poate chiar cu impresia ca umbla si cinii cu covrigi in coada, dar avind o capacitate de adaptare remarcabila ai stiut sa razbesti si sa nu iti pierzi increderea si otpimismul.
Vezi Roberta, oamenii deosebiti sint dupa parerea mea in primul rind oamenii care stiu sa OBSERVE, si sa se autoadapteze invatind mereu din ceea ce observa. Si tu ca si alti de pe aici intra cred in aceasta categorie.

Burhala

Mesaj de Burhala » 22 Iul 2007, 10:50

test 1

Scrie răspuns