Preşedintele dragostei şi al nimicului

Sportul nostru preferat: halbere!
aurora

Preşedintele dragostei şi al nimicului

Mesaj de aurora » 26 Feb 2009, 12:29

"Tenisul concurează nobilul maidan fotbalistic al lui Becali şi Dragomir" - Cristian Tudor Popescu

În limba engleză, dacă dragoste nu este, nimic este. Ţinând scorul la tenis în engleză, cum se face pe toate arenele lumii, zero nu se zice zirău şi nici măcar ău, cum comasează americanii cifra cu litera. Se zice love, fifteen love, two sets to love. De ce? Pentru că tenis e de origine franţuzească, nu englezească – tenez! (na! ţine!) se striga la jeu de paume, strămoşul cu mănuşă în loc de rachetă al tenisului. Iar când un jucător nu aduna niciun punct, se spunea vous avez l’oeuf (aveţi oul), adică zero. Dus în Englitera, l’oeuf s-a făcut love.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, ce urmează a fi ales azi, nu va fi în niciun caz un preşedinte al dragostei de aproape. De când cu alegerile de la FRT, insultele, denigrările, lucrăturile, ticăloşiile, ba chiar şi glumele fizice se ţin lanţ pe terenul administrativ al tenisului românesc, ajungând să concureze serios cu nobilul maidan fotbalistic al lui Becali şi Dragomir. De parcă foştii jucători ar fi practicat nu sportul alb pe zgură, ci catch-ul în rahat sub ochii câtorva pariori zgribuliţi. Mă îndoiesc că ele vor înceta azi. Şi atunci, president of love rămâne că va fi preşedintele nimicului.
Căci ce înseamnă FRT, ce înseamnă establishmentul, sistemul în tenisul românesc? Înseamnă nimic. De ani de zile, FRT se ocupă în principal cu strânsul de bani ca să organizeze meciurile de Cupă Davis ale echipei României, rugându-se la toţi sfinţii să nu aibă Andrei Pavel şi, de la un timp, Victor Hănescu vreo problemă fizică. Mai suntem încă în lumea bună a tenisului mondial datorită lui Pavel. Dar Pavel nu e un produs al tenisului românesc. Dacă n-ar fi plecat la timp în Germania, constănţeanul ar fi fost şi el un jucător de duzină, zbătându‑se în cel mai bun caz între locurile 100 şi 200 ATP. Cum sunt toţi ceilalţi băieţi ai noştri, mai puţin Hănescu. Care nici el nu e produs de federaţie. Victor s-a chinuit literalmente, ani de zile, împreună cu antrenorul său, Firicel Tomai, şi câţiva apropiaţi ca să ajungă la 27 de ani să câştige un turneu ATP de rang trei. Nu e puţin, e enorm pentru un jucător care s-a făcut singur.
La fete s-ar părea că stăm mai bine: Sorana Cârstea, locul 38, Monica Niculescu, 48, Edina Gallovits, 67, Raluca Olaru, 127. Dar le-am văzut jucând pe Sorana, pe Raluca, pe Monica chiar recent, la Paris, împotriva lui Mauresmo. Să dea Dumnezeu să greşesc, dar niciuna dintre aceste tinere jucătoare nu cred că va câştiga vreodată un Grand Slam, nici măcar un Master Series sau că va ajunge în Top 10! Lovituri au, reverul cu două mâini, forehandul, merge şi serviciul. Sorana e şi drăguţă. Ce nu au însă, fie-mi iertată expresia, stimaţi cititori, nu au faţă. Faţă de mari campioane. Exact ca băieţii, Crivoi, Cruciat, Ungur, Moraru sau Ioniţă. Adrian Ungur, de pildă, e un talent uriaş ca lovituri, dar nu bate mai jos de locul 228, pentru că nici el nu are faţă. Dar ce-ar fi faţa? Păi, fizicul şi psihicul.
Mai întâi, fizicul. Am stat nopţile recent să văd şi să revăd mari meciuri din anii ’60 şi ’70, Santana - Ralston, Laver - Ashe, Court - Jean King, Năstase - Smith. Până acum trăiam cu nostalgia tenisului frumos de atunci, distrus de cel de astăzi. Vreau să vă spun, stimaţi iubitori ai tenisului, că acele superfinale de Wimbledon şi US Open aproape m-au plictisit. Viteza, forţa, flexibilitatea, chiar tehnica puse în joc pe atunci mi se par dureros de modeste în comparaţie cu ce vedem azi. Marii campioni ai trecutului arată acum incredibil de lenţi, chiar statici, rigizi, lipsiţi de forţă, cu o tehnică valabilă doar la o viteză redusă a mingii. Şi asta nu doar din pricina rachetelor din lemn Dunlop sau Wilson. Numărul 1.000 mondial de azi l-ar face pulbere pe un Rod Laver în vârf de carieră.
Să ne uităm deci la Crivoi, Cruciat sau Ioniţă: lipsiţi de fibră, musculatură slăbuţă, mobilitate insuficientă, viteză şi rezistenţă aşijderea. Aceşti băieţi pur şi simplu n-au fost preparaţi fizic în mod profesionist atunci când trebuia. Şi să ne uităm şi la Djokovici sau Tsonga, tot nişte băieţi, pe care tocmai i-am văzut la Marsilia într-o luptă superbă. Sau la Gael Monfils, ca să nu mai vorbim de Nadal. Andy Murray, dacă se dezbracă, arată o fibră de te sperii. Federer are o musculatură a spatelui fabuloasă, în ciuda aspectului său de domnişor. Davidenko sau Simon, mai firavi, posedă o regularitate tehnică în regim de mare viteză şi o rezistenţă remarcabile. În ceea ce priveşte fetele, e suficient să ni le aducem în faţa ochilor pe Serena Williams, Amelie Mauresmo, Jelena Iankovici, Zvonareva, Şarapova, Dementieva, Ivanovici – dacă-ţi dau una, te fură somnul. Astăzi, tenisul începe de la nivelul condiţiei fizice: n-o ai, nu contezi, oricât de „mânaci” ai fi. Iată de ce unii băieţi şi unele fete câştigă turnee ATP după ce trec de
17-18 ani, iar alţii se mulţumesc pe viaţă cu titluri la juniori.
În tenisul românesc, şcoala de preparare fizică este love, adică zero, sau nula na nula, dacă e să ne gândim cu invidie la explozia bulgarului de 17 ani, Dimitrov.
Apoi psihicul.
Scoţându-i din discuţie pe Năstase şi Ţiriac, singurul jucător român de mare performanţă capabil să câştige şi când nu e în formă, capabil să se scoată din „găleată”, remontând de la scoruri criminale, capabil să gestioneze cu sânge rece momentele critice ale unui meci, să reziste nervos şi la trei neţuri bune date la rând de adversar, cel care când pierde îţi dă senzaţia că data viitoare va câştiga, pe când ceilalţi când câştigă te fac să te întrebi dacă asta li se va mai întâmpla curând, este „neamţul” Andrei Pavel. Restul sunt şi mai fragili psihic decât fizic. Niciunul nu are în privire lucirea aceea rece, câinoasă şi sigură care îi spune adversarului „orice ai face, tot nu poţi să mă baţi”. De nenumărate ori i-am văzut pe dragii noştri băieţi crispaţi, blocaţi, pierzându-şi încrederea după câte un set jucat bine, doborâţi de adevărate atacuri de panică, poticnindu-se la un pas de victorie din teama de ea. Dacă s-ar organiza un campionat mondial de bătut mingea la încălzire sau de meciuri amicale, ar fi sus de tot. Şi asta pentru că au un precar antrenament psihic, muşchiul creierului le e în stare de contracţii puţine şi slabe. Astăzi, tenisul fără pregătire psihică specială, adică educarea încrederii, tehnici de concentrare, de acceptare şi estompare mentală a greşelilor, parare şi preluare a deciziilor arbitrilor sau reacţiilor publicului, metode de a juca bine sub tensiune, te trimite de la locul 150 în sus. În tenisul românesc, şcoala de preparare psihică este love, adică multă dragoste.
Şi mai e ceva ce compune faţa jucătorului: dorinţa de a realiza lucruri cu adevărat mari. Şi ea lipseşte pe meleagurile noastre: apare mai degrabă speranţa, întreţinută de cei din jur, care au investit, uneori cu greutăţi mari, în el, de a câştiga nişte bani cât mai repede. Dacă visezi cu sete să câştigi Wimbledonul, ai şanse mici ca asta să se întâmple, dacă nici nu-ţi pui problema, şansa e love.
Aceasta e starea tenisului românesc în momentul în care Andrei Pavel e la final de carieră, criza muşcă şi din puţinii bani care se mai băgau prin găurile fileului şi la FRT au loc alegeri. Ceea ce nu înseamnă că e de dispreţuit munca depusă de conducătorii de cluburi private, dimpotrivă, în condiţiile date au realizat unele performanţe peste aşteptări. Însă noua conducere pe care şi-o vor alege trebuie să fie lucidă şi sinceră cu sine şi cu ceilalţi: orice program serios de ridicare a tenisului românesc, început mâine, nu va da rezultate decât peste ani buni. Minuni nu există, gloria pe care ai avut-o ca jucător e de prea puţin folos ca organizator şi administrator, personajele providenţiale, chiar şi un Năstase sau Ţiriac, nu reprezintă o soluţie pe termen lung. Singura soluţie viabilă în acest meci de 4 seturi din 7 este munca grea şi tenace. Şi înţelegerea faptului că, dacă în jocul de tenis eşti mai mereu singur pe teren, facerea tenisului este un sport de echipă.

"Tenisul concurează nobilul maidan fotbalistic al lui Becali şi Dragomir" - Cristian Tudor Popescu

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/te ... ui-3984131

Scrie răspuns