Poezii

shu

Re: Poezii

Mesaj de shu » 23 Aug 2008, 22:12

adio dulcea mea durere
ce-atât de mult mai chinuit
te las, ca nu mai am putere
sa te urmez pân-la sfârsit ...



cine le-a scris? ... versurile?

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 24 Aug 2008, 15:20

shu scrie:adio dulcea mea durere
ce-atât de mult mai chinuit
te las, ca nu mai am putere
sa te urmez pân-la sfârsit ...



cine le-a scris? ... versurile?


Si tu acuma... nu stii ca ne salveaza
http://ro.wikisource.org/wiki/Adio_(Zamfirescu)


Adio
de Duiliu Zamfirescu

Adio, dulcea mea durere
Ce-atât de mult m-ai chinuit.
Te las, că nu mai am putere
Să te urmez pân-la sfârşit.

Tu eşti sfioasă şi curată
Ca floarea albă de pe stânci,
Dar ai făptura vinovată,
Cu ochii negri şi adânci.

Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul
Nebun culegător de flori
Ce mă ridic încet cu-ncetul
Până la stâncile din nori.

Dar forma ta înşelătoare
Ia calea timpului apus,
Şi când ajung până la floare,
Ea se ridică tot mai sus.

(Pe Marea Neagră)




mie imi place asta


Salbele
de Duiliu Zamfirescu

Când a fugit către zori
Noaptea a lăsat pe flori
Câte trei rânduri de salbe
De mărgăritare albe.

Soarele cum s-a ivit,
Razelor a poruncit
Salbele de i-a adus
Şi la gâtu-i şi le-a pus

De-atunci orişicare floare
Plânge scumpele odoare...
Iar de vreţi cătaţi în zori:
Veţi găsi lacrămi pe flori.

1880

shu

Re: Poezii

Mesaj de shu » 24 Aug 2008, 15:28

aurora scrie:Adio
de Duiliu Zamfirescu

:cheers: am câstigat pariul ...

sar' mâna :applause:

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 24 Aug 2008, 16:16

shu scrie:
aurora scrie:Adio
de Duiliu Zamfirescu

:cheers: am câstigat pariul ...

sar' mâna :applause:


nu dau :cheers: daca nu zici ce pariu :smile:

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 26 Aug 2008, 16:24

GHID DE ROCKER BEAT
de Alin Farcas


Într-un elevat articol
Cu durere de ficat,
Orcul cel iubit de elfă,
Scrie ghid de rocker beat.

“First of all, e ca la box!”
Zice Tudor despre “ligă”.
De eşti muscă, n-ai să poţi
Să rezişti la grea… verigă…

“Bei să nu te-mbeţi deloc!”
Punctu` doi din ghid de Vamă.
P-asta nici c-am priceput-o…
E pour connaisseurs, bag samă.

“Nu-i lamă de la Gillette,
Nici ciorap scos din Adidas.”
Zice profu-n punctu trei…
E stare de bine… vineeeee!!!

Patru, “nu amesteca!”
Cică e punctu` vital.
De n-asculţi şi faci ca tine…
O s-o arzi la mod penal.

De-ai ajunsu pân-acilea,
“Spune NU la agăţat!”
Troacă fiind… pierdut cu firea,
De gagici fi-vei banat.

“Umflă maţu` cu ceva.”
Chit că îs răbdări pe pită,
Cum se poartă-n Vama Veche.
De nu mânci, eşti mare vită!

Despre combinaţii proaste,
Afli din număru` şapte.
“Pupă-ţi chiar şi-n fund ficatu`!”
Mângâie-l… şopteşte-i şoapte…

“De eşti criţă cu codiţă,
Să nu dai nici esemeşi!”
Praf de stele şi de tobă
Se alege… de vorbeşti.

Important - nu lua de bună
Cea cu “ultimul client”.
Iar de vrei să strigi la lună…
Fă-o, da` nu în taxiu dement.

“Să nu bei că eşti un fraier!”
De eşti… sinucide-te.
“Să nu bei de supărare!”
Ci-n hazna aruncă-te.

Şi-acum… ca pentru trezire,
Zic de gura de şampanie:
În context de potriveală,
Stă fata la spovedanie…

aurora

Toamna în struguri

Mesaj de aurora » 01 Sep 2008, 07:41

Toamna în struguri ( nu stiu autorul )

Mă voi preface-n toamnă arămie
Nostalgic pipăind prin vechii muguri
Povestea-ntreagă ne-o mutăm în struguri
Şi-n bruma risipită şi pustie

Mă minte înnodat pe-araci azurul
Pe buza toamnei curg pocale mute
Zălude gânduri mai tresar, tu du-te
Şi scrie iar de trist şi rău augurul

Minuni se risipesc târziu prin ruguri
Până la fund se scurge cupa veche
Ridic-o, drag prieten, la ureche
S-auzi cum plânge toamna iar în struguri

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 09 Oct 2008, 11:53

Tristan Tzara - Insomnie

I

Stoarce,Dumnezeu, lămâia lunii
Să se facă simplitatea cerului
Trimite-ne anunţarea minunii
Ca pasărea de cârpă a luminii
Pentru bucuria sufletului

Când nu se mai văd oraşele, când se îneacă averea armatorilor din port
Când se îmblânzeşte furtuna ca mielul
Când se-aşază ruga în genunchi ca mulsul vacilor
Coboară îngerii cu mişcări încete de înot
Despărţind întunericul

Aşa ţi-am apărat mierea cărnii de ţânţari
Şi grădinar cu stropitoare de răcoare eram
Te doream cu întristări de marinar
Am chemat
Luna capul de păpuşă spart
Şi nu te-am deşteptat-şi mi-alergau în sânge armăsari
Eram cerşetor,tu pâine caldă
Eram după boală la spital,erai o scrisoare
Şi te aşteptam cu ferestrele deschise
Ce personaje lustruite de porţelan
Am clădit nopţii turnuri de zăpadă
Şi Hamleţi tremurând pentru un scârţâit de poartă
Ca rufele atârnate pe frânghie
M-am zbătut ca lup în colivie
M-am chinuit şi am ţipat şi n-am murit

Cu constatări de soiul acesta mi-am petrecut noaptea
Şi dimineaţa a venit ca strachina cu lapte în răsărit

II

Te privesc de atâta timp cu ochi tandri de măgăruş
Că-ţi fac rău insectele ochilor mei
Ţi-e legat părul ca la căţei
Şi ţi-e trupul întins ca pielea de mănuşă

Dormi lângă mine ca un strat de flori
Eşti tăcera dunelor submarine
Visează întâlniri ascunse cu scafandri
Mări pătrunse de balene pentru iubire
Şi peştişori coloraţi circulând în formă de scrisori

Blană de vulpe în răsăritul soarelui întinsă
Se răspândesc în aer şoimii albi ai bucuriei
Îmi place dragostea în fânul proaspăt cosit cu urzici
Şi prietenia în odăile cu mobile vechi şi mici

Pentru mâine
Să mă plimb cu tine în grădina publică
Fii păpuşă
Să-ţi înţeleg mecanismul
Fii pisică
Să mă joc cu tine altfel
Fii soră mai mică
Să mă îngrijeşti
Să nu mai presupui că te înşel
Să-ţi fiu Polichinelle cu muzică.

aurora

Repetabila povară

Mesaj de aurora » 25 Ian 2009, 17:55

Repetabila povară de Adrian Paunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

spin

Re: Poezii

Mesaj de spin » 26 Ian 2009, 06:49

îmi torn o cafea
acesta e singurul zgomot
care-mi abureşte fereastra

duminica/ îşi frânge mărunt/dincolo/ pâinile somnului


urc
nestingherită
spre mine
ca un copil pornit să descopere
podul cu lăzi prăfuite
dintr-o casă pustie.

"sweet loneliness", adriana lisandru

shu

Re: Poezii

Mesaj de shu » 26 Ian 2009, 17:43

@spin
superbe rânduri

oare am îmbatrânit? ... au început sa-mi placa poeziile ... 8)

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 19 Feb 2009, 19:35

MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT de STEFAN AUGUSTIN-DOINAS Recita actorul MIHAIL STAN (CENACLUL FLACARA)

http://www.youtube.com/watch?v=xwS0t766 ... re=related

sakura

Re: Poezii

Mesaj de sakura » 20 Feb 2009, 04:48

Cântec de lampă stinsă
de Mircea Dinescu

Închisorile au fost deschise
dar din ele nimeni n-a ieşit,
unii chiar s-au spânzurat de vise
alţii chiar s-au îngropat în zid.

Din pământ acum nu se mai poate
face nici biserică nici steag,
unii dau din umeri şi din coate
alţii dau cu frunţile de prag.

Cine mă aşteaptă nu m-aşteaptă
omul viu din mine-i asfinţit
raza cade râncedă nu dreaptă
lacrima nu-i apă ci cuţit.

spin

Re: Poezii

Mesaj de spin » 20 Feb 2009, 06:25

shu scrie:@spin
superbe rânduri

oare am îmbatrânit? ... au început sa-mi placa poeziile ... 8)


nu, n-ai imbatranit.
io-s de vina, ca ma pricep s-aleg. :lol:

spin

Re: Poezii

Mesaj de spin » 20 Feb 2009, 13:40

uite, inca una, dedicatiune.

"Acum ţi-s ochii sparţi de umbre,
Acum ţi-e pielea lut uscat,
Şi-mi e de tine până-n unde,
Nici viaţă nu e, nici păcat.

Îţi iau toţi corbii carne-n pliscuri,
Te smulge cerul din ţâţâni,
Te-am rupt iubire din nimicuri
Şi uite acum mă spăl pe mâini.

Şi uite stau în crucea zării,
Cu sfinţii,-mi macină apus,
Şi te-ai tot dus în pusta mării,
În mine moarte m-am tot dus. "

as spune cine-i autorul, dar nu stiu decat un nickname: "modigliani"

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 20 Feb 2009, 16:28

Alexandru Dumitraşcu - " Poezii cu peronul pe partea dreaptã "

ieri tu ai murit
şi au afişat un zâmbet-fericit;
au râs.
era moarte-clinică
deja un pic cinică.
aveai ochii închişi
şi toate simţurile tăcuseră,
era un fel de cură:
de slăbire de gândire.
te paralizaseră de moral,
dar tu nu ai răspuns în nici un mod brutal,
nu ai răspuns deloc.
după era prea târziu.
dar se trezise totuşi ceva:
gândeai că e timpul
să dărâmi toate figurinele,
încercai să deschizi ochii.
pe stradă oamenii nu înţelegeau, râdeau
în timp ce toţi ca tine cădeau.
ţipai, dar nu se auzea decât în tine.
loveai, dar nu răneai decât propriul ego.
aşa urmau să piară ultimele diferenţe.
oamenii, ca de obicei, se conformau. în tine
zbiera ultima picătură de dorinţă cu lipsa de
compromis,

şi totuşi: atâtea ţipete trecute...
de fiecare dată ei le acopereau
cu o lungă prelată de tăcere murdară de sânge.
astfel, îţi aduc ultimul omagiu:
ca într-o poezie romantică,
doar că mai puţin de dorit în practică,
se face linişte: nu mai vedeai ororile,
care deşi ţi se pare n-au încetat niciodată.
strigăte transformate în şoapte
şi cordoane ombilicale rupte
ameninţă nucleare.
sensurile învăţate de tine cuminte
nu mai păreau aşa de clare văzute cu minte.
şi într-un apogeu deschis
aproape ai reuşit: viu,
dar era deja prea târziu.
ochii ţi i-au închis la loc
şi nu au făcut nici un loc.
cu acest ultim epitaf recitat în gând mă opresc.
nu mai am cui să îi vorbesc,
acum plâng,
ieri tu ai murit.

NeaAlecu

Re: Poezii

Mesaj de NeaAlecu » 28 Feb 2009, 19:57

François Villon
DES DAMES DU TEMPS JADIS.


Dictes moy où, n’en quel pays,
Est Flora, la belle Romaine ;
Archipiada, ne Thaïs,
Qui fut sa cousine germaine ;
Echo, parlant quand bruyt on maine
Dessus rivière ou sus estan,
Qui beauté eut trop plus qu’humaine ?
Mais où sont les neiges d’antan !


Où est la très sage Heloïs,
Pour qui fut chastré et puis moyne
Pierre Esbaillart à Sainct-Denys ?
Pour son amour eut cest essoyne.
Semblablement, où est la royne
Qui commanda que Buridan
Fust jetté en ung sac en Seine ?
Mais où sont les neiges d’antan !


La royne Blanche comme ung lys,
Qui chantoit à voix de sereine ;
Berthe au grand pied, Bietris, Allys ;
Harembourges, qui tint le Mayne,
Et Jehanne, la bonne Lorraine,
Qu’Anglois bruslèrent à Rouen ;
Où sont-ilz, Vierge souveraine ?…
Mais où sont les neiges d’antan !


Prince, n’enquerrez de sepmaine
Où elles sont, ne de cest an,
Qu’à ce refrain ne vous remaine :
Mais où sont les neiges d’anten ?

NeaAlecu

Re: Poezii

Mesaj de NeaAlecu » 28 Feb 2009, 20:02

Déjeuner du matin
by: Jacques Prevert
Il a mis le café
Dans la tasse
Il a mis le lait
Dans la tasse de café
Il a mis le sucre
Dans le café au lait
Avec la petite cuiller
Il a tourné
Il a bu le café au lait
Et il a reposé la tasse
Sans me parler
Il a allumé
Une cigarette
Il a fait des ronds
Avec la fumée
Il a mis les cendres
Dans le cendrier
Sans me parler
Sans me regarder
Il s'est levé
Il a mis
Son chapeau sur sa tête
Il a mis son manteau de pluie
Parce qu'il pleuvait
Et il est parti
Sous la pluie
Sans une parole
Sans me regarder
Et moi j'ai pris
Ma tête dans ma main
Et j'ai pleuré

Veronica

Re: Poezii

Mesaj de Veronica » 02 Mar 2009, 13:46

ce frumos e Prevert :smile:

===
tratate de Pace
nu întorc cuvintele pe dos


pentru mine vara e mereu vară
nu număr anii nu număr banii...nu negociez
lumina lunii,
negoţ aruncat peste umărul tânăr
nu întorc cuvintele pe dos
construind sau furând cuvinte
puse în slogane,

nu ascult sfaturile altora,
încăpăţânaţii
doctori în filozofii mărunte.

îi privesc în ochi o singură dată
şi oftez ştiindu-i doar de la prima privire
chiar dacă fumul de ţigară
ceaţa uşoară, le acoperă pălăria.

veri prelungite sub tirul katiuşelor
tratate de pace intră în vigoare
chiar acum
între armă şi armă
între terorism şi omenie


bianca marcovici din Haifa

http://wxwx.wordpress.com

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 23 Mar 2009, 12:11

Să trosnească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.

Şi să ningă nins enorm
Pân'€™ la streaşină şi peste
Şi în scaun să adorm
Ca din drog şi de-o poveste.

Cu ziarul pe genunchi
Şi cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Şi pe ochi să mă sărute.

Cei bătrâni să fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil între copii
Şi afară tânăr tata.

Şi bunica să mă ia
Să mă ducă-ncet spre pernă
Şi să simt venind din ea
Toată liniştea eternă.

Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Să miroasă-a busuioc,
Să miroasă a mere coapte.

Şi să ningă nins enorm,
Pân'€™ la streaşină şi peste.
Şi în scaun să adorm
Ca din drog şi de-o poveste.

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 23 Mar 2009, 12:22

http://www.youtube.com/watch?gl=IT&hl=i ... re=related

Mulţumesc , iubită mamă
steaua mea din zori de zi
fără tine-mi este teamă
că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă
m-ai născut , m-ai înflorit
pentru tine , mamă dragă
soarele e-n asfinţit
Lege tainică a firii
nu pleca fără să-mi laşi
zăcămintele iubirii
şi secretul nemuririi
mamă , suflet uriaş

Mamă frumoasă , primul meu rai
fă o minune , te rog mai stai
dulce lumină, ram de măslin
încă nu-i vremea, mai stai puţin !...

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 22 Apr 2009, 10:37

DOR


Romanii
Cand se exileaza
Se aseaza de-a lungul caii ferate,
In Europa,
Sau, daca mai e loc, pe langa gari.

Sa fie mai aproape de casa,
Sa poata prinde primul tren
La o adica.

Asta le da sentimentul
Ca nu s-au indepartat prea mult.
Mergand pe langa calea ferata,
Sau auzind suieratul trenurilor,
Ei comunica permanent
Cu tara.

Primavara, mai ales,
Cand magnetismul terestru
Tulbura sus cocorii,
Ei stau tristi pe bagaje
Si asculta cum, intraductibil,
Vuieste terasamentul
De dor.


Marin Sorescu

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 22 Apr 2009, 10:46

Zâmbesc


Nişte grăsane se uitau la mine
şi atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţă încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătându-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în maşină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zâmbit şi am rămas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum...
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoală directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat
planta ornamentală neudată la timp mai avea
doar un sfert din frunze
încercând să stăpânesc clasa
am simţit zâmbetul revenind atât de irezistibil,
încât a trebuit să mă întorc cu faţa la tablă.


Mircea Cărtărescu

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 06 Mai 2009, 03:32

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .
Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.
De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,
Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si… basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei
Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!
Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta …
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei
E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
“Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui”?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata
insa,dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata
A urlat la dansa cerul,cu o voce ca de crai:
Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.
Ce te temi mereu de usa ! o sa-mi spuneti cu temei!
Habar n-am: Bun! Perfect!
Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei… O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie… jucausa.
Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele!
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!
Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia “sol ” si cheia ” FA “,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si… zicind cum zic batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti… amintirea…
“AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! “

CHEIA - Adrian Paunescu

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 18 Mai 2009, 04:12

Baladă somnambulă
de Federico Garcia Lorca


Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt. Şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării
şi calul în munte, sus.
Ea cu umbra-n cingătoare
în balconul tău visează,
părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Pe sub luna mea ţigancă
lucrurile stau privind-o
şi ea nu le poate vede.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Stele mari de promoroacă
vin cu peştele de umbră
ce deschide drum luminii.
Vântu-l freacă cu aspreala
ramurilor lor, smochinii
şi, motan viclean, zbârleşte
muntele agave acre.
Cine va veni? Pe unde?
Stană, în balcon rămasă
trupul verde, părul verde,
marea-amară ea visează.
Prietene, eu vreau să schimb
calul meu pe casa sa,
frâu-l dărui pe oglindă
şi cuţitul pe manta.
Din păşunile din Cabra
sângerând, acuma vin.
Tinere, dacă-aş putea
acest târg l-aş încheia.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Vreau, prietene, să mor
omeneşte-n pat la mine.
De oţel, ar fi mai bine,
cu cearşafuri de olandă.
Nu vezi rana despicată
de la piept la beregată ?
trei sute de roze negre
pe pieptaru-ţi alb dau floare.
Sângele ţi se prelinge
iscodind spre cingătoare.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Lasă-mă să urc încalte
la balcoanele înalte,
lasă-mă să urc, mă lasă
pân' la verzile balcoane.
La balcoanele de lună
unde apa-adânc răsună.

Şi cei doi se suie-acum
la înaltele balcoane.
Lăsând urmă şi de sânge
şi de lacrime pe drum.
Lampioanele de tablă
peste case tremurau.
O mie de tamburine
de cristal zorii răneau.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
verde vânt şi ramuri verzi.
Prietenii-amândoi suiră.
Vântul le lăsa în gură
gust de mentă şi de fiere,
şi un gust de busuioc.
Spune-mi unde-i, frăţioare,
fata-ţi tristă, în ce loc?
Câte dăţi te-a aşteptat !
Câte dăţi te-o aştepta
părul negru, chipul proaspăt,
în balconul verde, oaspăt !

peste ochiul de fântână
mi se legăna ţiganca.
Părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.
Peste apă ea atârnă
de un ţurţure de lună.
Noaptea se făcu intimă
ca o piaţă mică, mică.
Gărzile civile bete
poarta o izbeau cu sete.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării.
Şi calul în munte, sus.

sakura

Re: Poezii

Mesaj de sakura » 22 Mai 2009, 08:37

Opt poezii inedite
de Nicolae Ioana

Calul murind

Pe răzor întins cu puţină iarbă
în loc de păr
cu puţină umbră în loc de coadă
cu puţină piatră în loc de dinţi
plouă pe el în întunecime
e viu doar în ape în noapte
e alb
uşor şi elastic
crupa albastră lungă

Pace vouă cîmpiilor
caselor, calul cu o floare
în tîmplă aude
calul cu potcoavele arse
simţind moartea în cutele
negre şi dese
pace pace înflori
şi din moarte
ochii daţi pe spate
şi lungi ca vitele
iubind pămîntul
cu boturile arse

Pe noi cei care ne-au dus în spate caii
să ne ierte
atît compunerii şi descompunerii malului
de unde ies capete de femei
vinete:
cuie în umbre
picioare de mîndre
pulpe delicate
culcate pe uleiul
cailor din spate
culcate pe genunchiul
unde a murit fiul
cusut de pămînt cu o aţă
subţire şi mînat de mame
cu tălpile vii
cuie pe unde calci
şi nu mai vii
cuie negre ascuţite
ascuţite
pe ploaia argintie
pe ploaia curată
unde rachiul
udă coama
şi greabănul ros
cuie unde cade
miros
decapitate
Pe răzor întins cu puţină iarbă
în loc de păr
cu puţină umbră în loc de coadă
cu puţină piatră în loc de ochi
desfiguratul
pietriş
cai de o singură moarte
se sprijină
căzuţi în întuneric
pe spate întinşi
şi luminînd locul
cu grabenele deşirate

Pe ce vară urechile ridicate
pe ce cîmp; copitele
amorţite
pieptul rupt de un strigăt
moartea ţinîndu-l în pietrişul galben

Pieptul rupt moartea ţinîndu-l
dinţii lui strigînd stelele
dese şi mari peste chipul
pe ce oră căzut pe ce rază
aiurează calul

Calul pietriş amar
şi coada înflorită
Calul

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 03 Iul 2009, 15:50

Prin mirişte se joacă
şoareci şi viţei,
iar viţele de vie
ţin în palme
brotăcei.
C-o păpădie
între buze
o aştept
să vie.
Nu vreau decât
să-mi port curate
degetele răsfirate
prin părul ei,
prin părul ei
şi-apoi prin nori
s-adun din ei
ca dintr-un caier
fulgerele-aşa cum toamna
strângi din aer
funigei.

blaga

sakura

Re: Poezii

Mesaj de sakura » 21 Iul 2009, 03:40

Grigore Vieru - Ca Prima Oara

Merg pe pamant
Si sun ca vioara.
Toate imi par ca sant
Prima oara.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Orice splendoare
Ma doare,
Ma doare-aceasta floare
Si frumusetea ta,
Si frumusetea ta!
Si-aceasta zi
Ce maine nu va mai fi,
Nu va mai fi!
Infiorat spun mama si tata
De parca imi vad parintii
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Cand ma cuprinzi
Tremur, ah, toata,
De parca-as iubi, iubi
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.

catfish

Re: Poezii

Mesaj de catfish » 26 Sep 2009, 18:21

Imagine

Nichita Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------
Emoţie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
............................................................

http://www.youtube.com/watch?v=SbT-9_mdx8c

radical din doi

Re: Poezii

Mesaj de radical din doi » 26 Sep 2009, 20:10

"Intre noi doi
Aceasta oglinda moale, nesigura
Astfel inclinata incat
Eu nu ma vad
Si tu nu te vezi,
Dar te vad
Si ma vezi,
Ochii ni se intilnesc
Si se inclesteaza
In zarea ei argintie.
Cit timp aceasta oglinda
Va continua sa fie
Si sa ne gazduiasca
In visul ei afund,
Viata si moartea
In care esti, in care sunt
Ramin doar povesti
In care sunt, in care esti."

A.B Aceasta oglinda (Refluxul sensurilor)

nemo*
Mesaje: 2227
Membru din: 22 Ian 2009, 18:56

Re: Poezii

Mesaj de nemo* » 27 Sep 2009, 05:28

Nichita Stanescu - Cântec De Dor

Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sânii tai calzi îmi pastrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare îndaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blândete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.

nemo*
Mesaje: 2227
Membru din: 22 Ian 2009, 18:56

Re: Poezii

Mesaj de nemo* » 27 Sep 2009, 05:34

Nichita Stanescu - Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

nemo*
Mesaje: 2227
Membru din: 22 Ian 2009, 18:56

Re: Poezii

Mesaj de nemo* » 27 Sep 2009, 05:37

Nichita Stanescu - Îmbrăţişarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

spin

Re: Poezii

Mesaj de spin » 27 Sep 2009, 14:33

Mult mai inalt

să ne ascundem
în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir
avea cruci scuturate
vişini iarbă aspră bujori şi o biserică
unde se mai rugau
doar liliecii
uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare
şi fragi
să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem
trebuie să fie înalt mai înalt decât tata
vântul îmi croşeta dantele din păpădii pe rochia scurtă
eram desculţă aveam
genunchii umezi ca muşuroaiele de furnici
părul mi-l împletise bunica murmurând
acelaşi cântec
niciodată până la capăt,
cât semeni cu maică-ta, zicea, ai ochii ei,
eu mă uitam pe furiş la femeia aceea frumoasă din poza alb-negru
dacă eşti cuminte mergem duminică la bâlci spunea bunicul
sunt scrânciobe şi vată de zahăr pe băţ
tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige
Adina Adina,
ecoul se strecura foşnitor printre crengi printre cruci
îi răspundea inima locului izbindu-se de colţul seninului
dacă nu or să tacă, or să-l sperie pe Dumnezeu, îmi spuneam,
Danu îmi arăta un graur îşi lustruia penele
sus
pe clopotniţa dăramată
vezi a venit ţi-am spus eu că-i mai înalt decât tata.



copyright Adriana Lisandru
publicat in revista Agero Stuttgart

radical din doi

Re: Poezii

Mesaj de radical din doi » 28 Sep 2009, 17:59

"Sa fii stinca in mare,
Sa te izbeasca fara incetare
Valurile fluxului si ale refluxului,
Sa te modeleze,
Sa-ti rotunjeasca muchiile,
Sa te micsoreze,
Sa te faca nisip.
Sa fii stinca in mare,
Nesfirsirii timpan,
Sa rezisti neclintita
In tacere
Si-n van."
Ana Blandiana - Sa fii stinca in mare (Refluxul sensurilor)

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 28 Sep 2009, 18:06

Arpagic

Ana Blandiana



Într-o zi pe când lucram
În grădină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră un musafir:

Era mic că abia îl vedeai,
Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;

Şi intr-un capăt, dintr-o dungă
Îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare;

Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică: "-Miau!">.
Ba să vezi şi să te bucuri-
Sărea în aer după fluturi.

Şi ştia chiar să se joace
Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce aţi fi făcut voi
Cu acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi un pic de smântână
Şi, pentru ca era mic,
L-am botezat Arpagic.

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 28 Sep 2009, 18:07

Eu cred

Ana Blandiana


Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

aurora

Re: Poezii

Mesaj de aurora » 09 Oct 2009, 18:22

De dragoste
Ana Blandiana

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele...

Avatar utilizator
trubadur
Mesaje: 800
Membru din: 30 Aug 2010, 23:54
Localitate: In Metrou

Re: Poezii

Mesaj de trubadur » 05 Noi 2010, 23:50

Adrian Paunescu – Repetabila Povara

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor…
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns

Avatar utilizator
trubadur
Mesaje: 800
Membru din: 30 Aug 2010, 23:54
Localitate: In Metrou

Re: Poezii

Mesaj de trubadur » 14 Noi 2010, 02:17

Pablo Neruda - Cine moare?
Cine moare?


Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...
http://www.youtube.com/watch?v=hHxqmVa3OQk

Avatar utilizator
trubadur
Mesaje: 800
Membru din: 30 Aug 2010, 23:54
Localitate: In Metrou

Re: Poezii

Mesaj de trubadur » 27 Noi 2010, 04:21

Tudor Diaconu, Moşu - ''Eşti ţara mea''

Eşti Ţara mea, de aceea te iubesc
Şi te adun în suflet la tot pasul.
N-am ochi pe cât aş vrea să te privesc
Şi nici ureche să-ţi cuprinda glasul.
Vii de departe, ţară din străbuni
Şi urci în mine ca o sevă coaptă,
Unind strâmtoarele furtuni
Cu reverii de gânduri si de faptă.
Bunicii n-au putut să-o vadă,
Că li s-au tras zăvoarele la şcoală,
Dar şi-au lăsat mormintele p-aci,
Să nu rămână cartea vremii goală.
Iţi ştiu povestea vieţii pe de rost,
Îngemănând minunea şi firescul.
Când spune codrul despre tot ce-a fost
În el, simt uriaş pe Eminescu.
Sau dacă-aud vreun ţipăt de haiduc
Şi dor cu dor prin prag mă întârzie,
Parcă mă uit în drum după Coşbuc
Şi dacă nu e... îl aştept să vie.

De-oi învăţa şi eu să cânt, aş vrea,

Cântările, să mi le spună-ntruna
Şi munţi şi apele din ţara mea
În vorba vie, veche şi străbună.
Că dragi mi-au fost şi crânguri şi izvoare
Şi munca grea şi visul. Nu odată
iubirea fetelor. Şi munţii-n soare
Şi marea cea albastră... viaţa toată.
Eu, pentru om, în inimă adun,
Şi-n gândul meu curajul şi tăria.
Vreau, peste vremuri, omului să-i spun:
Găseşti în versuri dreaptă mărturie.
Să pier mai bine-n clipa de pierzare,
Când gândul meu s-ar depărta de tine
Şi blestemat să fie versul care
Se-nchină în faţa porţilor străine.
Popor Român, izvor de-nvăţătură,
Statornicia ta mi-e o povaţă,
Să-mi afli-n vers şi fulgerul din gură
Şi duioşia dragostei de viaţă.

Avatar utilizator
trubadur
Mesaje: 800
Membru din: 30 Aug 2010, 23:54
Localitate: In Metrou

Re: Poezii

Mesaj de trubadur » 28 Noi 2010, 12:52


Scrie răspuns